Noul impresar al lui Mutu, finul lui Victor Becali

Noul impresar al lui Mutu, finul lui Victor Becali
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceea ce ProSport a anunțat
în urmă cu două săptămâni
, și anume că Adrian Mutu este supărat
pe impresarii săi, s-a materializat ieri. „Briliantul” a anunțat că
și-a reziliat contractul de reprezentare cu frații Victor și
Giovani Becali! Ce se ascunde însă în spatele deciziei luate de
atacantul de 32 de ani?

Fotbalistul pare dispus, cel puțin de fațadă, să sacrifice
relația pe care o are cu frații Becali pentru a-și salva viitorul
în tricoul viola. De altfel, printr-o declarație dată pentru un
post de radio din Italia, Mutu a anunțat clar că își dorește să
rămână la formația toscană. „Îmi lipsește fotbalul și vreau
să joc din nou pentru Fiorentina, să aud încă o dată strigându-se
«Il Fenomeno»”
. „Briliantul” a fost deranjat de atitudinea
pe care Giovani Becali a avut-o față de conducătorii clubului,
acesta atacându-i în repetate rânduri. Agentul poate fi considerat
vinovat și pentru declanșarea ultimului scandal în care a fost
implicat jucătorul, incident care l-a adus pe Mutu în ipostaza de
persona non-grata la Fiorentina. Clubul viola a anunțat că îl va
acționa în instanță pe impresar.

„Cei de la Fiorentina au spus că problema aș fi eu și,
pentru interesul lui Adrian, am decis să întrerupem colaborarea. Nu
e niciun fel de problemă, sunt prieten cu Mutu și important e ca el
să-și rezolve aceeastă situație. Am luat de comun acord această
decizie”
, a precizat Victor Becali. Referitor la viitorul
fotbalistului, impresarul a explicat că din acest moment atacantul
este pe cont propriu: „Nu știu dacă mai rămâne la
Fiorentina sau nu, asta e problema lui de acum încolo”
.
Noul impresar al lui Mutu este italianul Pietro Chiodi, nimeni
altul decât finul lui Victor Becali. Chiodi și-a luat licența de
impresar în România.

A doua
ruptură după Chelsea

Colaborarea lui Mutu cu frații Becali a mai cunoscut un moment
de cumpănă, în urmă cu câțiva ani, atunci când atacantul a fost
depistat pozitiv pentru consum de cocaină la Chelsea. Chiar dacă
Victor Becali și Gică Popescu, atunci asociat al firmei celor doi
agenți, s-au deplasat la Londra și l-au sprijinit pe Mutu,
atacantul a decis întreruperea contractului. „Briliantul” a fost
nemulțumit că, în tot acest timp, Giovani Becali nu s-a ferit să îl
atace în presa din România.

„Am simțit că e spre bine
lui Mutu să rupem contractul. Cei de la Fiorentina nu mai vedeau cu
ochi buni faptul că el e impresariat de noi”
Giovani
Becali

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
Oana Roman s-a săturat de singurătate şi a dat anunţ matrimonial: 'Caut...'
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de 35 de ani care a…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
România, țintă pentru Armata RUSĂ. Ne salvează UNGURII: Nu vom permite!
România, țintă pentru Armata RUSĂ. Ne salvează UNGURII: Nu vom permite!
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
Româncele vs. ucrainencele! Ele sunt domnişoarele care fac galerie pentru partenerii lor la Euro 2024
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
România s-a calificat la Campionatul European de baschet feminin 3x3 - FIBA 3x3 Europe Cup
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și îndesat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și…
×